Rechinii retrocedarilor

un alt material, difuzat de antena3 in 11 iulie 2008. Initial am facut 6 materiale pentru Observator, apoi un film pentru Reporter Special, emisiunea de pe Antena3. Un film de 35 de minute despre mafia drepturilor litigioase. Lectura placuta!






Statul român, luat în stăpânire de comunişti, a naţionalizat sute de mii de proprietăţi. Sute de mii de oameni au fost dislocaţi din case. Alte sute de mii au fost mutaţi în locul primilor. După 50 de ani, comuniştii au dispărut, dar statul român a rămas. Şi, aşa cum nu şi-a asumat nici o răspundere pe vremea comuniştilor, nu s-a simţit vinovat nici după. Proprietarii şi chiriaşii s-au încăierat, fiecare cu dreptatea lui, în timp ce funcţionarii statului, pe margine, au aşteptat o nouă pradă. Ritmul lent de aplicare a legilor de retrocedare, în combinaţie cu foamea de terenuri, mai ales în Capitală, a format un cocktail de milioane. Milioane de euro, care s-au scurs discret în conturile unor personaje cu relaţiile potrivite. Reporter Special a investigat timp de 3 luni doar câteva cazuri de retrocedări scandaloase din Bucureşti. În premieră pentru media din România, vă arătăm în ediţia de azi cum a dat Primăria Capitalei zeci de hectare de teren unor necunoscuţi. Necunoscuţi pentru marele public, desigur.




Teoretic, un proprietar care vrea să-şi recupereze casa sau terenul confiscat de stat în perioada comunistă are două posibilităţi. Apelează la justiţie, dar trebuie să se înarmeze cu bani şi mulţi nervi, sau alege calea administrativă, unde regulamentele sunt în favoarea sa iar funcţionarii ar trebui să rezolve problemele.
Dar mulţi naţionalizaţi au descoperit pe propria piele că de la teorie la practică sunt ani de zile de aşteptat. O ştie Asociaţia Proprietarilor Deposedaţi Abuziv de Stat...


MARIA THEODORU - PREŞEDINTE APDAS
după ştiinţa mea s-au retrocedat proprietăţi cam în proporţie de 15-20% din solicitările făcute. sunt peste 40 de mii de cereri de revendicare în bucureşti, din păcate, în ultima vreme ritmul este foarte încetinit





..şi o ştie şi un fost prefect al Capitalei, Cătălin Deaconescu

DECONESCU - FOST PREFECT
- făcând un calcul simplu, înseamnă că în vreo 30 de ani se va rezolva, dacă mergem în ritmul acesta...
dacă facem calcule de genul acesta, sigur statistica nu minte şi aritmetica nu minte...



Mai există o a treia posibilitate pentru recuperarea proprietăţilor naţionalizate. Una care nu apare în nici o lege şi în nici un regulament, decât în legile nescrise ale corupţiei şi traficului de influenţă. Trebuie doar să găseşti acea persoană discretă care, spre deosebire de restul muritorilor, are mereu deschisă o uşă la Primărie: cea mai importantă. Este vorba despre cumpărătorii de drepturi litigioase, serviţi prompt, de fiecare dată, de funcţionarii municipalităţii.


CATALIN DEACONESCU
aceşti cumpărători de drepturi litigioase au aşa, ca să spun, canalele unse prin diferite birouri şi se întâmplă ca cinci direcţii dintr-o instituţie să dea în aceeaşi zi un răspuns la o solicitare din partea lor, lucru care mă îndoiesc că se întâmplă în cazul unui cetăţean obişnuit. trebuie să recunosc că există o legătură între tranzacţionarea drepturilor litigioase şi momentul soluţionării cauzei respective

MARIA THEODORU
un cumpărător de drept litigios nu este un om obişnuit, de pe stradă. Este cineva care are relaţii, este cineva care ştie de ce-l cumpără şi cum va rezolva problema după aceea. nu ştiu cum proprietarul nu a reuşit să-şi recapete proprietatea, dar cel care cumpără dreptul litigios reuşeşte imediat să ia, chiar mai mult decât trebuie



Aşadar, geambaşii de drepturi litigioase deţin informaţii de primă mână şi vânează proprietarii care bat la uşile instituţiilor ani la rând. În general aceştia sunt oameni în vârstă şi mulţi dintre ei cedează ofertelor, mai ales că în calea lor sunt ridicate tot felul de piedici adiministrative.



CATALIN DEACONESCU
actele solicitate pentru dobândirea calităţii de moştenitor sunt foarte complexe şi greu de adunat de un simplu petent. tot felul de acte din arhivele Naţionale, tot felul de situaţii, de anexe, acte de vânzare-cumpărare din perioada interbelică. aceste acte sunt foarte greu de obţinut de un om obişnuit de la deţinătorii de arhivă



MARIA THEODORU
exasperat, proprietarul care se judecă de 10-15 ani şi vede că nu poate să rezolve nimic, sigur că recurge la această soluţie



Florica Pungulescu, de exemplu, a primit o astfel de propunere – doar că a refuzat-o, pentru că niciodată ajutorul intermediarilor de acest gen nu vine pe gratis:



FLORICA PUNGULESCU - PROPRIETAR
am fost contactată, într-un sediu luxos, nişte persoane foarte instruite. au dat telefoane să vadă dacă actul meu e bun, riscul era mare...şi oferta a fost să cedez unul din cele două apartamente, şi chiar mi-au spus: să cedez apartamentul de la etaj că, asta a fost expresia celor de acolo, ăsta ne-ar interesa pe noi. păi nu am acceptat, că mi s-a părut jecmăneală





Florica Pungulescu s-a indignat, dar de fapt propunerea care i s-a făcut fusese chiar generoasă – nu pierdea decât jumătate din ce i se cuvenea. Alţii au cedat la propuneri mult mai dezavantajoase.



MARIA THEODORU



cunosc o proprietate care a fost vândută, o proprietate foarte mare, care a fost vândută în jur de două milioane şi cel care a cumpărat-o a luat pe ea 14 milioane după ce a dobândit-o



Maeştrii combinaţiilor imobiliare sunt infailibili, şi aici se deosebesc de cetăţenii obişnuiţi. Ei obţin întotdeauna, şi fără efort, acele semnături pe care muritorii nu le văd ani la rând. Totul este atât de lejer, încât totul este suspect. Mai ţineţi minte scandalul Bordei, acel parc de 3 hectare din cartierul Primăverii, oferit de către primarul Traian Băsescu unui necunoscut pe nume Costel Costanda?



MARIA THEODORU
întrebaţi-l pe domnul Constanda. cât a plătit şi cum a avut curajul să cumpere un drept litigios. ştia că va primi un parc?+21:27 proprietarul nu ar fi reuşit în nici un caz ce a reuşit domnul Constanda şi alţii ca dânsul, că sunt nenumăraţi



Un alt caz, o copie perfectă a modului de operare în dosarul Bordei – Marioara Micşunescu, care a obţinut din partea Primăriei Capitalei în urmă cu mai puţin de două luni două hectare de teren într-un alt parc – Parcul Tineretului.
Dar Costică Constanda sau Marioara Micşunescu sunt doar doi dintre rechinii ce fac legea în apele tulburi ale drepturilor litigioase. Cei mai puternici actori din acest domeniu extrem de profitabil sunt extrem de discreţi, cunoscuţi doar în cercuri restrânse. Ei sunt oamenii care umblă cu dosarele şi pe numele cărora se face totul. În spatele lor, sunt foarte probabil rechini şi mai mari – adevăraţii rechini.
Luaţi cazul unei anonime Maria Cocoru. N-o veţi cunoaşte probabil niciodată. Este o văduvă de 74 de ani cu o pasiune – să obţină terenuri în Bucureşti. S-ar zice că se pricepe de minune, pentru că, în numai 3 ani, între 2004 şi 2007, a obţinut de la doi primari generali – Traian Băsescu şi Adriean Videanu, nu mai puţin de 210 mii de metri pătraţi, adică 21 de hectare de teren în interiorul graniţelor Bucureştiului.
Maria Cocoru a intrat mai întâi în legătură cu un proprietar, Eduard Romalo, care a adus acte de proprietate pentru Moşia Dudeşti Cioplea, cumpărată în 1903 la licitaţie de un anume Ivan Grueff.


CATALIN DEACONESCU
- întinderea dreptului de proprietate pe care-l revendică este dovedit doar cu acest act, din 1903?
- da
- este foarte surprinzător pentru că între 1903 şi perioada postbelică este o diferenţă foarte mare de ani şi se putea întâmpla orice cu autorii domnului respectiv. Puteau vinde, se putea concesiona, puteau fi expropriaţi, puteau pierde în diferite moduri averea sau se putea ca acest patrimoniu să fie redus



Investigaţia noastră a confirmat: Grueff, bunicul lui Romalo, a pierdut cea mai mare parte a proprietăţii în 1921, la Reforma Agrară. Pământul, luat cu despăgubirile cuvenite, a fost împărţit de Regele Ferdinand veteranilor de război. Unele dintre terenurile care au rămas le-a le-a vândut în interbelic, printre cumpărători fiind, de exemplu, şi faimosul industriaş Malaxa.
Nu se ştie cu exactitate câte suprafeţe mai erau în posesia lui Grueff în 1945 şi unde se aflau ele.
Aşadar, din 1903 şi până-n al doilea război, marea moşie a dispărut, a fost înghiţită de oraş şi dată pe bucăţi pe ici, colo. Credeţi că asta are vreo importanţă? Romalo s-a înfiinţat la primărie în 2001 cu actele iniţiale şi a cerut în compensaţie nici mai mult nici mai puţin decât toate terenurile libere din sectorul 3 al Capitalei.


După trei ani în care nu a primit nici un răspuns, i-a trimis primarului de atunci, Traian Băsescu, o scrisoare deloc prietenoasă.

"Vă somez ca în termen de 7 (şapte) zile de la data primirii prezentei să-mi comunicaţi, în scris, toate demersurile făcute de Primăria Municipiului Bucureşti privind soluţionarea dosarului meu de revendicare, 40212/2002. În cazul în care nu veţi respecta prezenta notificare, mă voi adresa PNA cât şi mass-mediei româneşti, totodată solicitându-vă daune interese în solidar de 300.000.000 de Euro, atât Dumneavoastră, în calitate de Primar General, cât şi funcţionarilor publici vinovaţi de nerespectarea Legii 10/2001 şi a HG 498/2003"
Sursa: Notificare Eduard Romalo, 29 martie 2004


Băsescu nu s-a arătat prea impresionat de această notificare. Răspunsul lui? L-a trimis la plimbare pe moştenitorul lui Ivan Grueff.

"La data de 31.03.2004 Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, a depus la dosar o întâmpinare conform art. 115 Cod Procedură Civilă, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, cu motivarea că nu s-a făcut dovada depunerii documentelor de către reclamant în termenul de 60 de zile de la data înregistrării notificării."
Sursa: Sentinţa Civilă 348 din 2 aprilie 2004, Tribunalul Municipiului Bucureşti


Mai pe româneşte, dosar incomplet. Refuzat de Primărie, Romalo găseşte o altă soluţie. Soluţia a treia, a geambaşilor de drepturi litigioase. El cedează în august 2004 drepturile sale... cui credeţi? Unei pensionare văduve de 74 de ani, Maria Cocoru.


"Eu, Romalo Eduard Ioan Dan, în calitate de unic moştenitor al imobilelor şi terenurilor situate în Bucureşti (fosta Moşie Dudeşti-Cioplea) cedez definitiv şi irevocabil numitei Cocoru Maria toate drepturile ce le deţin pentru imobilele şi terenurile ce pot fi revendicate în natură şi se află în patrimoniul Primăriei Municipiului Bucureşti (...) mai puţin imobilele situate în Bucureşti, Str. Liviu Rebreanu nr. 4, Sector 3, Str. Ilioara nr. 15, Sector 3 şi Str. Ilioara numerele 16, 16A, Sector 3, ce fac obiectul altor dosare depuse la Primăria Municipiului Bucureşti."
Sursa: Act notarial 20 august 2004, BNP Rodica Coliban


În traducere liberă, Romalo se alege cu o mică parte din terenuri, restul revenind, fără plată, Mariei Cocoru. O alegere bună, pentru că la scurt timp după ce a încheiat înţelegerea, încep să se vadă şi rezultatele. Romalo obţine Baza Sportivă Spartac, de peste 80.000 de metri pătraţi, retrocedată de primarul Traian Băsescu în prag de alegeri. Totul pe baza actului din 1903 şi a unei expertize extrajudiciare făcută în pripă, cum a constat o prestigioasă casă de avocatură. Fostul prefect Cătălin Deaconescu este intrigat:
CATALIN DEACONESCU
sunt surprins de uşurinţa cu care s-a acordat pentru că multe dosare, cel puţin pe legea 18, le-am respins pe acest aspect, că nu au făcut dovada continuităţii. În acest moment, practica comisiei, atât pe baza legii 10 cât şi 18, este de a solicita o dovadă, de a solicita petentului, de a face dovada până cât mai aproape de anul 1945 sau anul trecerii bunului la stat 7:02
Dar, culmea, după atâta efort, Romalo renunţă imediat la un teren de 8 hectare în Bucureşti şi-l vinde pentru o sumă derizorie, cu 5,6 euro pe metru, unui alt personaj misterios, Sorin Tuţă.



"Romalo Eduard Ion Dan vinde numitului Tuţă Sorin terenul în suprafaţă totală de 82.229 mp din acte şi 82.229 mp. din măsurătorile cadastrale, teren situate în intravilanul Municipiului Bucureşti, B-dul Liviu Rebreanu nr. 4 (...). Terenul a fost dobândit de mine, vânzătorul, ca fiind bun propriu, prin restituire în natură, în baza Dispoziţiei 3544/2004 eliberată de Primăria Municipiului Bucureşti (...)Preţul vânzării este de 465.000 euro (patrusuteşaizecişicinci mii euro), echivalentul a 17.670.000.000 lei (şaptesperecezemiliardeşasesuteşaptezeci milioane lei), sumă pe care eu, vânzătorul, declar că am primit-o în întregime de la cumpărător azi, data autentificării actului."
Sursa: Act notarial 12 ianuarie 2005, BNP Rodica Coliban


Sorin Tuţă vinde apoi Baza Spotrivă Spartac unei firme irlandeze, care a plătit pentru cele opt hectare preţul corect: peste 50 de milioane de euro, cu peste 600 de euro metrul pătrat.


Romalo continuă să apară în actele Primăriei Generale şi ca beneficiar al altor retrocedări gigantice. Succesorii lui Traian Băsescu la Primărie, Răzvan Murgeanu şi Adrian Videanu, i-au mai dat lui Romalo alte şase hectare în Sectorul 3, pe strada Ilioara. Asta deşi la solicitarea de retrocedare este invocat un decret de naţionalizare din 1950 prin care Grueff este deposedat de fapt de cinci apartamente, şi nicidecum de terenuri de zeci de mii de metri pătraţi. Prefectura fluieră a pagubă.


CATALIN DEACONESCU

Înseamnă că a fost fundamentată greşit în comisia de aplicare a legii 10. dacă s-a făcut la nivelul anului 2005, înţeleg, nu prea mai sunt multe lucruri de făcut. a ieşit din termenul în care actul poate fi contestat


Aţi uitat de Maria Cocoru? Ei bine, Adriean Videanu n-a uitat. În primăvara anului trecut, Videanu i-a dat mai bine de 130 de mii de metri pătraţi prin trei dispoziţii eliberate în aceiaşi zi: 18 mai 2007.


Terenurile se află pe strada Liviu Rebreanu şi Vişeul de Sus, tot în sectorul 3, şi valoareză zeci de milioane de euro. Mai mult, printr-un alt act notarial, Romalo i-a vândut Mariei Cocoru drepturile litigioase pentru un alt teren de 3 hectare în buricul Bucureştiului, pentru suma de... trei mii de euro.


Maria Cocoru nu s-a mulţumit doar cu atât. A cerut apoi alte zeci de hectare din fosta moşie Dudeşti-Cioplea. Printr-o tactică demult cunoscută în Primăria Capitalei, juriştii au uitat în mod convenabil să mai ajungă la procese sau au uitat ca prin minune să timbreze solicitările, aşa că avocata Mariei Cocoru a obţinut numeroase sentinţe judecătoreşti favorabile.


Solicitat de echipa Reporter Special, fostul primar general Adriean Videanu a refuzat să comenteze acest subiect.


S-ar zice că personajele descrise în acest reportaj, împroprietărite miraculos de Primăria Generală cu zeci de hectare în Capitala României, ar trebui să fie în topul celor mai bogaţi oameni din România. Dar, surpriză, nu-i veţi nici înscrişi în aceste clasamente, nici trăind în vile luxoase. De fapt, nu-i veţi găsi deloc.
Eduard Romalo, de exemplu, care a manevrat peste 80 de hectare în Bucureşti, locuieşte, modest, într-un apartament de bloc din oraş.


DISCUŢIE REPORTER-VECINĂ A LUI EDUARD ROMALO

- E în ţară, e plecat?
- E aici. 8:11
- Păi, trebuie să fie, că eu de dimineaţă l-am văzut. 8:33
- Vreau să vorbesc cu domnul Romalo...Nu puteţi să deschideţi puţin uşa?


Cealaltă eroină, Maria Cocoru, în ciuda averii care, teoretic, ar trebui să-i aparţină, stă şi ea la bloc, undeva în sectorul 3, dar probabil e mai timidă decât v-aţi putea închipui ştiind acum cât de bine se descurcă prin birocraţia de stat.



Cât despre Sorin Tuţă, omul care ar fi vândut în beneficiu propriu un teren cu 50 de milioane deeuro? Şi el, tot în sectorul 3, tot la bloc, tot imposibil de găsit.
Aţi obosit? Mai avem.


Vă prezentăm alte cazuri bizare, în care cumpărătorii de drepturi litigioase au fost împroprietăriţi de autorităţi, ca prin minune, cu zeci de hectare de teren în Capitala României. Aţi văzut deja că aceste delicatese nu sunt pentru cetăţenii obişnuiţi, ci doar pentru un grup de persoane care ştiu pe cine trebuie, unde trebuie. Iată:


Într-un alt colţ al Capitalei, o altă reţea a scuturat primăria de câteva zeci de hectare printr-o serie de inginerii juridice şi financiare unse de cine trebuie, unde trebuie. Vreţi să ştiţi cum poţi fi despăgubit de două ori pentru acelaşi teren? Iată:


Povestea începe cu o altă cerere de revendicare, semnată de patru membri ai unei anume familii Goebbel. Cei 4 au revendicat 9 hectare în zona Parcului Plumbuita. Terenul aparţinuse bunicului lor, Franz Schmits, şi fusese confiscat de regimul comunist. Nimic neobişnuit până aici. Între timp, 5 hectare au ajuns fund de lac, aşa că Prefectura a retrocedat, în baza legii 18, ce rămăsese la suprafaţă, adică 4 hectare.

CATALIN DEACONESCU
- a fost o retrocedare în baza legii 18...
- au cerut în jur de 9 hectare
- au cerut 9 hectare şi au primit în jur de 4 hectare, ceea ce s-a descoperit atunci ca vechi amplasament şi liber


Dar, în baza aceloraşi acte de moştenitori, cei 4 au solicitat şi Primăriei Generale o despăgubire. Erau toate condiţiile ca aceasta să fie respinsă, pentru că li se mai retrocedase un teren dar... au intervenit doi anonimi cumpărători de drepturi litigioase: Verginica Tanţi Dumitrescu şi Adrian Ciorobea. Dumitrescu şi Ciorobea au plătit 3 milioane de euro în decembrie 2004 pentru toate drepturile privind terenul din Plumbuita. Ştiţi ce urmează – o despăgubire rapidă, nu-i aşa? Una atât de rapidă încât a fost semnată de primarul interimar Răzvan Murgeanu în aprilie 2005, cu doar câteva zile înainte de a părăsi această funcţie. Ce fel de despăgubire? Ţineţi-vă bine: Murgeanu restituie nu 9 hectare în Plumbuita, cât ceruseră moştenitorii, ci peste 23 de hectare într-o zonă mult mai bună, în apropiere de selectul cartier Floreasca. Culmea, funcţionarii primăriei generale insistă şi acum că a fost un schimb echitabil.


ANDREI CRECI - DIRECTOR ADJUNCT DIRECTIA JURIDICA PMB
ştiu că s-a dat pentru o suprafaţă de 92.000 de metri pătraţi acoperit de apele lacului Plumbuita 230 şi ceva de mii de metri pătraţi pe Fabrica de Glucoză 6-8. nu ştiu care ar putea fi un teren mai bun, dar cred că Fabrica de Glucoză nu este aşa de bun



CATALIN DEACONESCU
practica curentă a comisiei, în Primăria Municipiului Bucureşti, este de a nu retroceda nici un teren în compensare. este surprinzător că în acest caz s-a acceptat aşa ceva. mai ştiu un caz, la fel de celebru, acela Lincaru-Constanda, de retrocedare pe un alt amplasament


Afacerea pute atât de rău, încât cel care a avizat-o, viceprimarul Răzvan Murgeanu, spune acum că asupra lui s-au făcut presiuni pentru a semna.


RĂZVAN MURGEANU
eram şi eu aici cu oamenii mei şi mi-a spus: dom'le, uite care este situaţia+2:32 dacă nu semnezi în termen...atrage după sine răspunderea penală pentru abuz în funcţie şi îţi cer daune combinatorii, aşa mi-a zis, şi-ţi iau şi casa, ca să ne lămurim. am zis ok. legal nu aveam nici un fel de motiv să refuz semnătura. nu puteam să o refuz că nu aveam cum. ăla mi-a evaluat la 23 de hectare în loc de 9. dom'le se poate? vă rog să veniţi cu hârtii. şi pe legalitate nu am avut ce să obiectez


Fostul prefect al Capitalei crede că e o eroare:


CATALIN DEACONESCU
este o greşeală de aplicare a legilor de restituire a proprietăţii, pentru că pe acelaşi act nu poţi da decât maximum de suprafaţă trecută în el. din acest act de proprietate aveau dreptul la 9 hectare şi se pare că au primit 4 plus 23


Juriştii primăriei neagă că s-ar fi dat retrocedat două terenuri pentru aceleaşi acte. Murgeanu dă din umeri şi spune că el, primar fiind, doar a semnat ca primarul.


RĂZVAN MURGEANU
- dar ştiţi că ei redobândiseră...
- habar n-am avut. cum să vă spun, nu este treaba mea. nu sunt decât semnatar, atât. dar comisia, când a venit cu actele şi mi-a pus în faţă dispoziţia de restituire, singura mea obiecţie a fost de ce aât de mult şi să-mi aducă acte, ce spune legea. eu nu am ce să-mi reproşez, personal


ANDREI CRECI
a fost o corespondenţă bogată între instituţiile statului pe baza acestei restituiri în compensare şi s-a dovedit până la urmă cu noi am avut dreptate. nu, nu...sunt alte suprafeţe de teren, vă spun sigur...căutăm şi sunt alte suprafeţe



Ce vrea să spună funcţionarul primăriei este că familia Goebbel a revendicat alt teren, nu pe cel din plumbuita. Numai că suprafaţa respectivă aparţinuse, de fapt, unui asociat al lui Franz Schmits, un anume Ion Dumitrescu, care-l obţinuse în schimbul unor acţiuni, deci nu avea cum să fie revendicat de nepoţii fabricantului de cărămidă.


Coincidenţă sau nu, cele peste 23 de hectare obţinut de Verginica Tanţi Dumitrescu şi de partenerul ei de afaceri Adrian Ciorobea sunt acum fericit lipite de un alt teren, obţinut printr-o altă inginerie imobiliară.
Este vorba de o parte din Aşezământul Ghika, retrocedat într-un mod suspect în urmă cu opt ani. Întemeiat de primul domnitor pământean, Grigore al IV-lea Ghika, a fost lăsat de acesta bucureştenilor, sub forma unei fundaţii. Un superb palat, fosta reşedinţă de vară a domnitorului, un teren de 22 de hectare şi o biserică cu o arhitectură unică în Bucureşti.


TIBERIU NICU - AVOCAT GRIGORE GHIKA
nu este vorba doar de un testament. Este o hotărâre a divanului, care ia act de voinţa domnitorului Grigore al IV-lea Ghika din 1833. Regele Carol I constată că voinţa domnitorului nu prea este respectată şi dă un decret regal în 1896 în care spunea că Aşezământul Ghika devine un bun inalienabil

Din generaţie în generaţie, în familia Ghika s-a transmis prin testament titlul de epitrop. Misiunea lor era să administreze domeniul şi să vegheze ca dorinţa întemeietorului, aceea de a-l transforma într-un loc de recreere pentru bucureşteni, să fie respectată. Epitropii puteau fi numai de sex masculin, aşa cum cere tradiţia bisericii ortodoxe.

TIBERIU NICU
spune întemeietorul acestui aşezământ că pune pe toţi urmaşii lui de sex masculin sub oblăduirea Mitropoliţilor care trebuie să urmărească dacă ctitorul şi urmaşii lui îi respectă voinţa. Din această cauză o serie de urmaşi nu au putut să lase copiilor lor de sex feminin nimic din averea imobiliară pentru că nu aveau voie

Voinţa lui Grigore al IV-lea Ghika a fost respectată cu sfinţenie până la venirea comuniştilor, care, prea puţin impresionaţi de tradiţie, confiscă toate proprietăţile. În anii '90 domeniul a fost revendicat de Simone Raletti, ea pretinzându-se descendentă a celebrei familii domnitoare. Legătura ei cu familia Ghika? Este ruda îndepărtată a soţiei unuia dintre epitropi, Eufrosina Ghika, moartă în 1940. Avea ea vreun drept în baza celor lăsate cu limbă de moarte de Grigore Ghika?

TIBERIU NICU
când moare principele, soţiei sale nu-i lasă nimic, îi lasă numai folosinţa Palatului şi îi roagă pe copii lui să aibă grija de dânsa. Nu avea nimic în proprietate. numai folosinţă, pe durata vieţii, a Palatului, şi atunci nu avea cum să transmită în proprietate. După ce moare principesa, sunt 2 copii ai principelul care trăiesc şi mor în 1953

Nici ea impresionată de tradiţii, Prefectura n-a ţinut cont de acest mic amănunt. În 2000 şi 2002 îi retrocedează lui Simone Raletti bunurile Aşezământului: Palatul şi cele 22 de hectare. Principele Grigore Ghika, adevăratul descendent şi ultim epitrop a domeniului, a fost lăsat pe tuşă de autorităţi.
De la retrocedare, Palatul nu mai e accesibil bucureştenilor, Teoretic, el se află în renovare..

DISCUŢIE REPORTER-PAZNICUL PALATULUI GHIKA
Este închis?
- Da, da, este în şantier. 28:51
- Văd că uşa este închisă...
- Păi, nu aveţi voie!
- Nu?
- Nu!
- Deci, accesul publicului este interzis?
- Da, da. După ce s-o termina şantierul, poate...

Naivii ar putea crede că noua proprietăreasă investeşte pentru a respecta dorinţele înaintaşilor. Dar, cu părere de rău vă dezamăgim: după ce Prefectura i-a dat terenurile, Simone Raletti le-a înstrăinat pe bani de nimic.

TIBERIU NICU
există o declaraţie manuscrisă a doamnei Raletti în care spune aşa: în 1998-1999 13:03+13.14 am intrat în relaţii de afaceri cu o persoană interesată de restituiri, domnul Gostin Marin. 22 de hectare, în mijlocul Bucureştiului, în proprietate. Acum nu mai discutăm de nimic, pentru că titlurile de proprietate sunt clare (...)
- Le-a vândut lui Gostin.
- Si mai cui?
- Şi altor persoane cunoscute în mediul afacerilor imobilare...
- Cum se numesc?
- Ciorobea etc. etc.

Marin Gostin s-a ales cu 11 hectare din teren pentru mai puţin de 400 de mii de dolari. Sub 2 dolari pe metrul pătrat. Cuplul Adrian Ciorobea-Verginica Tanţi Dumitrescu au luat şi ei 5 hectare de la Simone Raletti cu două milioane de lei noi. Adică 11 euro metrul pătrat.

Afacerea aceasta a atras atenţia primarului general al vremii, Traian Băsescu. Acum cinci ani, el tuna şi fulgera într-o conferinţă de presă şi acuza grupul de mafioţi Gostin-Ciorobea care pusese mâna pe domeniul Ghika.

DECLARAŢIE TRAIAN BĂSESCU ÎN IULIE 2003
dacă vrea cineva să-l caute...avem poza lui de pe buletin. o să-l punem pe stâlp, pe-aici, cu Wanted.

Primarul Băsescu a trecut de la vorbe la fapte şi a atacat în justiţie retrocedarea. Însă, câteva luni mai târziu, din motive neştiute, a retras pe tăcute plângerea din instanţă.

TIBERIU NICU
- La acest proces s-a reununţat...
- De ce?
- Nu vreau să discut mai mult. Preşedintele, primarul de atunci..., Băsescu a devenit preşedinte, a avut alte priorităţi.

Aceste hectare s-au alăturat celor obţinute de la familia Goebbel. Cu o mică moşie luată pe mai nimic, cuplul de samsari Verginica Dumitrescu-Adrian Ciorobea şi-a permis şi un act de caritate. Au donat acum câteva luni Primăriei două hectare. Cu o singură condiţie: municipalitatea să construiască drumurile într-un ansambu rezidenţial ce va fi ridicat pe aceste terenuri. Evident, pe bani publici.

ŞEDINŢA CGMB, 13 DECEMBRIE 2007
...numărul 6-8, sector 2, proprietatea doamnei Verginica Tanţi Dumitrescu şi a domnului Adrian Ciorobea, constituind căi de acces generate de PUZ Fabrica de glucoză 6-8 (...) trecem la următorul punct pe ordinea de zi, privind acceptarea ofertei de donaţie a terenului situat în Fabrica de Glucoză 6-8, sector 2. cine este pentru?

RĂZVAN MURGEANU
- ştiaţi că 2 hectare s-au întors la Primărie?
- nu ştiam...
- în decembrie a fost o hotărâre de Consiliu...
- foarte bine că s-au întors...nu ştiu să vă spun 6:55

CĂTĂLIN DEACONESCU
este legal că se întâmplă lucrul acesta. sigur că nu este moral ca toţi cei 1,8 milioane de bucureşteni să plătească câte o sumă de bani, nu ştiu dacă un leu sau zece lei, pentru a realiza un proiect imobiliar privat

Simone Raletti locuieşte într-o casă modestă, în timp ce cuplul Dumitrescu Ciorobea într-un apartament de bloc la marginea sectorului 6. Am încercat să-i contactăm, dar sunt de negăsit la adresele oficiale.

Prin aceste reţele mai bine de 77 de hectare au fost sifonate din patrimoniul public în mâinile geambaşilor de drepturi litigioase. O bagatelă de aproape jumătate de miliard de euro. Sumă care ar trebui să-i împingă pe norocoşii intermediari dintre proprietari şi autorităţi în vârful ierarhiei oficiale a celor mai bogaţi români. Dar aceşti intermediari sunt discreţi şi nu se afişează – şi nici nu-i caută nimeni, de ani de zile.

Adriean Videanu a omis cu graţie să abordeze subiectul retrocedărilor la ultima sa conferinţă de presă în calitate de Primar General. În schimb s-a lăudat cu transparenţa instituţiei sub a cărui conducere s-a aflat mai bine de trei ani.

ADRIEAN VIDEANU, 19 IUNIE 2008
vreau să vă spun, şi am responsabilitatea a ceea ce spun, Primăria Municipiului Bucureşti este cea mai transparentă administraţie din România. Atât administraţie centrală, cât şi locală

Transparenţă sublimă care lipseşte cu desăvârşire când vine vorba de retrocedări. În realitate, documentele Primăriei referitoare la acest subiect sunt mai bine ferecate decât cele din Arhiva Vaticanului.

Pentru a putea consulta toate dispoziţiile de retrocedare emise în favoarea acestor adevărate grupuri de interese ce roiesc în jurul Primăriei Capitalei, am adresat în februarie şi martie mai multe solicitări în baza legii accesului la informaţii publice. Am primit răspuns, dar nu cel legal.

FUNCŢIONAR BIROU PRESĂ
serviciul juridic...care nu ne-a răspuns până acum... cunosc şi eu legile la fel de bine. serviciul juridic nu ne răspunde la această solicitare şi nu numai la ea, la mai multe

Mai mult, o parte din documente, publice de altfel, se aflau postate pe internet. Coincidenţă sau nu, după ce reporterul a început să pună întrebări incomode, documentele au dispărut de pe paginile publice, fiind schimbate cu un anunţ sec care te trimite să te documentezi pe la ghişee.
Nici procurorii de la DNA nu s-au sinchisit prea tare, aşa că au dat rezoluţii de neînceperea urmăririi penale la toate plângerile făcute pe numele persoanelor implicate în privatizarea pe uşa din dos a patrimoniului primăriei.

TIBERIU NICU
se pare că instituţia care ar trebui să le citească, nu vrea să le citească

În tot acest timp, funcţionarii municipalităţii emit pentru cetăţenii obişnuiţi care cer să li se retrocedeze proprietăţile dispoziţii pe bandă rulantă. Că doar numărul dosarelor rezolvate nu poate bate pasul pe loc. Un lucru lăudabil la prima vedere, dar numai un artificiu şmecheresc după ce stai să le studiezi. Mai toate aceste decizii sunt de respingere. Adevăraţii proprietari, nu samsarii de drepturi litigioase, sunt trimişi la fantomaticul Fond Proprietatea pentru despăgubiri sub orice formă, numai în natură nu. Motivul oficial? Pentru ei nu există suficiente terenuri în Capitală. Dar neoficial...

CĂTĂLIN DEACONESCU
terenuri nu sunt pentru finalizarea procesului de retrocedare, dar sunt pentru concesionarea pentru construirea de diverse buildinguri. de câţiva ani, din vara anului 2005, de fiecare dată, fiecare dosar este însoţit de un referat semnat de primarul general, deşi dacă ne uităm pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului General, tot din 2005 încoace, o să vedem sute de concesiuni pe care acelaşi primar general le propune consiliului şi consiliul le aprobă într-o veselie

MARIA THEODORU
dânşii încearcă să rezolve cât de repede dând oamenilor despăgubiri, lucru care este absolut imoral şi, în general, oamenii nu vor accepta. după părerea mea vor fi nenumărate procese

Toate acestea se întâmplă într-o ţară în care bătrânii de prin sate uitate de lume sunt condamnaţi la ani grei de puşcărie pentru tulburare de posesie. Pentru nişte petice amărâte de pământ, nu pentru zeci de hectare în buricul unei capitale europene. Toate acestea se întâmplă într-o ţară în care legea e una pentru toţi doar în paginile cărţilor de drept. În viaţă, legile nescrise ale corupţiei sunt mai tari ca orice discurs politic.

despre legaturile romanesti ale lui Viktor Bout

Daca nu stiati, tarisoara noastra i-a dat o mana (am vrut sa spun manutza, dar de fapt este o mana generoasa:) de ajutor unui tip acuzat ca alivrat arme celor mai odioase personaje din lumea aceasta...mi-a luat cateva luni sa-i dibuiesc legaturile din Romania, dar a meritat:)

Puteti sa vizualizati materialul pentru care am luat premiul APTR in acest an aici (multumesc colegilor de la antena3.ro pentru ca l-au postat):

http://www.antena3.ro/Legaturi-primejdioase-documentarul-premiat-de-APTR-VIDEO_clt_50104_ext.html

Textul materialulul este aceasta:

VIDEO 1: Sute de mii de oameni au murit în ultimii ani în nesfârşitele şi sângeroasele conflicte civile din Africa. Alte milioane au fost izgonite din locuinţe şi trăiesc în numeroasele tabere de refugiaţi, mulţumiţi totuşi că au scăpat cu viaţă. Din nenorocirile milioanelor de africani sunt personaje care scot profituri fabuloase. Sunt traficanţii de arme, iar tentaculele caracatiţei comerţului cu moartea se întind până în România. Iar aceste legături periculoase au adus României însemnate prejudicii, inclusiv o imensă gaură financiară

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE

Doi dintre cei mai importanţi comercianţi ai morţii în Africa sunt rusul Viktor Bout şi ucrainianul Leonid Minin. Fost ofiţer al Armatei Roşii, Bout este un bun cunoscător al Africii unde a lucrat înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice. La numai 40 de ani, cel ce este supranumit Comerciantul Morţii a reuşit să construiască o reţea de firme, companii aeriene şi o flotă impresionantă de avioane. Vorbeşte fluent şase limbi străine. Împreună cu Minin formează un cuplu redutabil în comerţul cu moartea. Au vântut arme talibanilor înainte de 11 septembrie 2001 şi în ultimii ani şi-au concentrat activităţile în Africa. Locul unde armele sunt schimbate pe diamante, preţioasele pietre fiind apoi prelucrate în Europa. Un comerţ din care se scot profituri fabuloase. În singurul interviu care l-a acordat, el a negat acuzaţiile care i se aduc.

"Este o acuzaţie falsă şi o minciună. Niciodată în viaţa mea nu am atins un diamant şi nu vreau să intru în acest tip de afacere + Nu am făcut niciodată ceva în viaţă pentru care ar trebui să-mi fie frică"
VIKTOR BOUT-traficant arme

Dar în Africa ei au lăsat prea multe urme, dovezi incontestabile ale implicării lor în livrările de armament. Conform rezoluţiilor ONU, toate ţările sunt obligate să stopeze afacerile celor doi şi să le confişte bunurile. Pe numele lui există un mandat internaţional de arestare, dar acest lucru nu-l sperie prea tare. Cel mai probabil se află la Moscova, locul unde a fost intervievat de jurnaliştii de la CNN

"Sunt aici. Nu mă ascund de nimeni. Am viaţa mea normală şi nu vreau ca această poveste să continue"
VIKTOR BOUT-traficant arme

Conform unor rapoarte internaţionale, una dintre companiile controlate de Viktor Bout, este Jetline. Un document al Pentagonului din ianuarie 2005, semnat de Paul Wolfowitz, susţine că Jetline aparţine lui Bout. Prin intermediari, firma a funcţionat şi în România. Suspect de lejer.

"Despre nici una din firme nu poţi să afirmi că este firma lui cutare sau cutare. Ele sunt înregistrate pe persoane care nici nu există sau pe persoane care sunt intermediari"
ŞTEFAN CÂNDEA-Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii

Există două companii Jetline, Incorporated şi International, înregistrate în Guineea Ecuatorială şi Emiratele Arabe Unite. Este una şi aceiaşi companie, dar Comerciantul Morţii schimbă des companiile pentru a nu fi detectat de autorităţile occidentale.

"Există un întreg carusel de firme, se schimbă foarte des numele firmelor, dar ele sunt asemănătoare, se schimbă locul unde sunt înregistrate, înmatriculările avioanelor"
ŞTEFAN CÂNDEA-Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii

Timp de mai mulţi ani, între 2001 şi 2004, echipaje româneşti au zburat în Africa pentru compania Jetline. În documentele ONU se afirmă că această companie şi echipajele româneşti au transportat arme în zone de conflict ale continentului negru. Iar aceste informaţii despre cărăuşia cu arme din Tripoli spre mai multe state africane sunt confirmate, sub protecţia anonimatului, de o sursă care a participat la aceste acţiuni în Africa.

Zeci de români, personal navigant şi tehnic al companiei militare româneşti ROMAVIA, au deservit avioanele BAC 1-11 cu indicativele P4-JLB, P4-CBH, VP-BBA şi 3C-QRF şi un Boeing 727 cu înregistrarea P4-JLI. Unele transportau demnitari africani. Altele, însă, duceau arme.

Într-o adresă trimisă redacţiei, directorul ROMAVIA, generalul Adrian Goleanu, susţinea că între compania pe care o conduce şi Jetline International nu a existat nici o relaţie contractuală, ci doar cu Jetline Incorporated. Un document eliberat de Autoritatea Aeronautică din Aruba, locul unde majoritatea avioanelor erau înregistrate, demonstrează clar că piloţii români lucrau pentru Jetline Internaţional, companie condusă de Mohamed Hijazi, un libanez influent cu multe conexiuni în Africa.
Legăturile lui Bout şi Minin cu România nu se opresc însă aici. August 2003. În Baza militară de la Otopeni soseşte aeronava BAC 1-11 cu înmatricularea VP-CLM a insulelor Cayman. Scaune de piele, configuraţie VIP. <

Lux într-un avion al morţii! Avionul a fost a lui Minin şi cu el au fost duse în Sierra Leone mari cantităţi de arme şi muniţie care au alimentat sângerosul război civil din această ţară. Inspectorii ONU au fotografiat avionul. Imaginile sunt şocante: lăzi cu arme zac pe elegantele fotolii din piele! Minin a fost arestat de procurorii italieni. Probele erau evidente: fişele cu zborurile avioanelor, certificate de utilizator final false, oferte de armament şi corespondenţa secretă a traficanţilor.

Trei ani aeronava morţii a stat într-o bază militară românească, în curtea ROMAVIA, companie a Ministerului Apărării care asigură zborurile demnitarilor români. Inclusiv pe cele ale preşedintelui ţării. Avionul ar fi trebuit confiscat încă de la aterizare. Nu s-a întamplat aşa ceva.


BAC-ul a trecut în proprietatea lui Viktor Bout, prin compania Jetline, şi în cele din urmă a fost dezmembrat pentru piese. O altă aeronavă a morţii, un BAC-ul 1-11 cu înmatricularea din Guineea Ecuatorială 3C-QRF, este descoperită pe aeroportul Băneasa în 2006. Aeronava apare în documentele ONU datorită implicării în traficul cu arme în Congo. Proprietate a companiei Jetline, BAC-ul era folosit de o companie autohtonă, MIA Airlines, patronată de Aurel Biţianu, fost angajat al ROMAVIA, şi libanezul Salem Youssef, ginerele lui Mohamed Hijazzi. MIA Airlines, companie privată care oferă servicii VIP, are sediul într-un apartament de bloc din Băneasa. Avioanele stau la ROMAERO, în hangarul 7. Aeronavele pe care le operează firma românească aparţin companiei Jetline Incorporated.

În Uniunea Europeană, activitatea companiei Jetline Incorporated este strict interzisă, dar Autoritatea Aeronautică Civilă a autorizat MIA Airlines să desfăşoare activităţi în România cu patru aeronave ale acestei companii. În realitate, compania se folosea de şapte avioane chiar sub nasul acestei instituţii, al cărei sediu se află la câteva zeci de metri de cel al MIA Airlines.

Această flotă a adus patronilor sume mari de bani din zborurile făcute în Africa, Orientul Mijlociu şi spaţiul ex-sovietic. Oficial, cifra de afaceri anuală MIA Airlines este în jur de 100 de mii de euro, adică echivalentul a cam două curse complete. În realitate, cifra de afaceri este de ordinul zecilor de milioane de euro şi statul român s-a ales cu o gaură imensă. O serie de controale efectuate de Garda Financiară au scos la iveală numeroase ilegalităţi.


"O primă grupare sau primă grupă de fapte se referă la importuri efectuate de această societate, importuri care constau în achiziţii de la extern a unor piese de schimb în valoare de 154 milioane RON (...) aparatură sau piese care nu au fost înscrise în evidenţele contabile ale societăţii"
GHEORGHE PINTE-şef divizie Garda Financiară Bucureşti

Biţianu, Salem Youssef şi asociaţii nu s-au oprit aici.

"Tot în această categorie intră şi importurile pe care societatea le-a făcut şi care constau în importul temporar a patru aeronave tip BAC 1-11 şi Falcon. La fel, aceste aeronave nu au fost înregistrate în evidenţele contabile"
GHEORGHE PINTE-şef divizie Garda Financiară Bucureşti

Avionul-problemă 3C-QRF a fost importat de MIA Airlines anul trecut pentru dezmembrare şi suma declarată a fost de 40 de mii de dolari. Realitatea este însă alta.

"Nici această aeronavă nu a fost înregistrată în evidenţele contabile. De menţionat la acest punct că o aeronavă BAC 1-11 costă între 2 şi 5 milioane de dolari"
GHEORGHE PINTE-şef divizie Garda Financiară Bucureşti

Angajaţii primeau oficial un salariu în jur de 900 RON, însă în realitate s-a descoperit că un pilot câştiga mult mai mult.

"Din cercetările pe care le-am făcut am constatat că un pilot era practic remunerat cu sume între 4000 şi 5000 de dolari"
GHEORGHE PINTE-şef divizie Garda Financiară Bucureşti

Nici sutele de curse externe, în valoare de milioane de euro, nu erau înregistrate în scriptele companiei, în final gaura dată de patronii MIA Airlines fiind una uriaşă.

"În privinţa evaziunii fiscale, suma care s-ar fi cuvenit bugetului de stat, noi estimăm sume de 5 milioane de dolari, iar neînregistrările, deci sumele care nu au fost înregistrate în patrimoniul societăţii, în jur de 85 de milioane de dolari" GHEORGHE PINTE-şef divizie Garda Financiară Bucureşti

Comisarii Gărzii Financiare au trimis rezultatele controalelor efectuate Parchetului şi Oficiului de combaterea spălării banilor.
Afacerile prospere derulate de traficanţii de arme pe teritoriul României, prin intermediari, nu se opresc aici. Mai multe avioane din flota lui Viktor Bout provin din România. Iliuşin-uri-18, Antonov-uri 24, Boeing-uri 707, Tupolev 154 şi BAC-uri 1-11. TAROM-ul s-a descotorosit de ele în câţiva ani. Erau vechi şi depăşite, iar compania trebuia să îşi modernizeze flota. Au fost vândute, pe bursă, la preţul unui apartament sau unui jeep.

Il-18 YR-IME TAROM, seria 183006205 vândut cu 131.000$ Acum Iliuşinul are înregistrarea EL-AHO al companiei Air Cess din Emirate. Air Cess este una dintre companiile de bază ale lui Bout.

Il-18 YR-IMD TAROM, seria 182004804 vândut cu 127.000$

După vânzare, avioanul avut înregistrările ER-ICM, EX-7504, EL-ADY, 3D-ALQ şi a ajuns la Santa Cruz Imperial, altă companie a traficantului rus.


Il-18 YR-IMG TAROM, seria 184007301, vândut cu 157.000$
Aeronava aparţine acum companiei Renan Air, firmă parteneră a "comerciantului morţii" din Republica Moldova care a făcut trafic cu arme în Africa. Înregistrarea i-a fost schimbată ca ER-ICG.

Il-18 YR-IMJ TAROM, seria 186009102, vândut Viktor Bout
Aeronava a fost implicată în traficul de arme în Africa. Inspectorii ONU au descris cu lux de amănunte implicarea fostului avion românesc în comerţul morţii. Avionul aparţine tot companiei Renan Air, dar are înmatricularea ER-ICJ.


"Este o firmă care serveşte intereselor lui Bout. Este o firmă, Renan cel puţin, a fost implicată clar în traficul de armament şi în traficul de diamante, ca plată a armamentului"
ŞTEFAN CÂNDEA-Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii

Alte Iliuşin 18 sau Antonovuri 24 care au aparţinut TAROM au ajuns la unele companii obscure din Emiratele Arabe Unite sau state ex-sovietice, precum Tretyakovo sau Berkut Air din Kazahstan, Altyn Air, Aerovias cu baza în Sharjah, Air West Cargo şi lista continuă.

Tot TAROM a vândut două avioane cargo Boeing 707, avion similar cu cel folosit de preşedintele României, cu câte 300 de mii de dolari bucata. YR-ABC şi YR-ABA au ajuns tot la nişte companii obscure, South-Asian Airlines şi Cargo Plus Aviation din Emirate. YR-ABC i-a fost schimbată înregistrarea în 9G-IRL, fiind surprins pe Otopeni Militar în septembrie 2003 cu noua înfăţişare. Imensul Boeing s-a prăbuşit acum doi ani în Lacul Victoria, în apropiere de aeroportul Entebbe, în timpul unei curse Addis-Abeba - Togo.
Ultimele două avioane vândute de compania naţională sunt BAC-uri 1-11, cu înmatriculările YR-BCJ şi YR-BRC. Au fost vândute la pachet cu 120.000 de dolari, avioane similare fiind scoase la vânzare de alţi operatori cu sute de mii sau chiar milioane de dolari. Ele au ajuns la o altă companie din Emiratele Arabe Unite, Aquiline International Company, cunoscută şi ca Trast Aero, cu birouri în Sharjah, Moscova şi Brazzaville, Congo.
Încă din 2002 se ştia că două avioane ale TAROM au ajuns în flota comerciantului morţii.

"Avioanele era destinate casării, ele au ajuns la Viktor Bout şi au operat după aceea în acea reţea şi există rapoarte internaţionale care arată că şi cu aceste avioane s-a transportat arme"
ŞTEFAN CÂNDEA-Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii

Acum cinci ani presa dezvăluia existenţa unor firme controlate indirect de celebrul traficant de arme. Situate în apartamente din Bucureşti, erau deţinute de personaje apropiate traficantului. Una dintre ele, cu un nume inocent - Delfinul Zburător în traducere, era cunoscută în întreaga lume şi se bucura de o tristă notorietate.

"Una dintre firmele pe care le-a folosit era chiar această firmă, Flying Dolphin, care era înregistrată în Emirate, şi un pui de-al ei era înregistrat în România"
ŞTEFAN CÂNDEA-Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţii

Primele dezvăluiri referitoare la legăturile traficanţilor de arme din fostul spaţiu sovietic cu ţara noastră au apărut acum cinci ani. Fără nici un efect. Ei au continuat să lucreze, iar România a devenit furnizor de personal calificat, precum şi bază de aprovizionare şi întreţinere pentru avioanele traficanţilor. Nimeni nu poate spune cu exactitate unde se află Viktor Bout. Personaj misterios, fostul ofiţer al Armatei Roşii continuă să-şi dirijeze din umbră afacerile cu moartea. Uneori, suspect de lejer.

Reporter: George Colgiu
Imagine: Dan Bercian, Marius Augustin, Alex Buzdugan, Adina Rus